O femeie a murit după ce s-a aruncat în gol de la primul etaj al Spitalului de boli infecțioase din Cluj

Publicat: 15/05/2018 | 09:58

O femeie a murit luni seară după ce s-a aruncat de la etajul I al Spitalului de boli infecţioase din Cluj-Napoca, potrivit ISU Cluj. Polițiștii au pornit o anchetă, dar merg pe ipoteza sinuciderii. Medicii au încercat să o resusciteze minute în șir, dar fără succes.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat că la faţa locului s-au deplasat două autospeciale şi o ambulanţă de terapie intensivă care au început manevrele de resuscitare, fără succes însă, anunță monitorulcj.ro.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat că femeia a murit şi că din primele informaţii rezultă că aceasta, în vârstă de 76 de ani, din Salva, Bistriţa-Năsăud, ar fi căzut de la un fel de parter mai înalt al unităţii medicale. În cauză se fac cercetări.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult