Tragedie în Biihor. O femeie însărcinată de 32 de ani a murit luni în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Oradea după ce a fost diagnosticată cu COVID-19.
Femeia era nevaccinată, iar la finalul lui septembrie s-a prezentat la Urgențe după ce a stat o săptămână acasă și s-a tratat cu paracetamol, informează ebihoreanul.ro.
Ea a fost internată la ATI din prima zi, dar nici medicii de la Maternitatea din Oradea și nici intesiviștii de la Spitalul Județean nu au mai reușit să o salveze.
Tânăra mamă a patru copii a murit după 11 zile de agonie.
„Pacienta, domiciliată în Nucet şi însărcinată în săptămâna 24, s-a prezentat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean în data de 24 septembrie, la ora 2.00 noaptea, cu simptome specifice de Covid. Din anamneza făcută în UPU a reieşit că timp de o săptămână se tratase acasă cu paracetamol. Din cauza simptomelor de infectare cu coronavirusul a fost testată, rezultatul ieşind pozitiv, şi i s-a făcut CT, care a indicat o bronhopneumonie specifică Covid”, a declarat dr. Lucia Daina, director medical şi manager interimar al Spitalului Judeţean din Oradea.
Tânăra a fost trimisă la Maternitate, cu o saturație de oxigen de 90, dar pentru că starea i s-a înrăutățit, ea a fost internată la ATI chiar din prima zi de spitalizare.
Trei zile mai târziu, pe 27 septembrie, cazul a fost analizat de o comisie medicală formată din patru medici.
„S-a concluzionat pe de o parte că sarcina nu era în pericol, iar pe de altă parte că în scop vital matern (pentru prioritizarea salvării vieţii gravidei faţă de cea a fătului, n. red.) nu era indicată o cezariană, aceasta putându-i agrava şi mai mult starea”, a spus dr. Lucia Daina.
În schimb, cu acordul pacientei, i-a fost administrată medicaţie anti-COVID, inclusiv Remdesivir, a precizat directorul medical al Spitalului Judeţean, din care face parte şi Maternitatea.
Tot pe 27 septembrie, medicii au decis ca pacienta să fie transferată în secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Județean Oradea, unde a rămas internată până luni, când a murit.
Femeia mai avea patru copii, care acum au rămas orfani de mamă.