O femeie din Spania, în vârstă de 115 ani, ar putea fi declarată cel mai în vârstă om al planetei! „Nu a mers niciodată la spital”
O femeie din Spania, în vârstă de 115 ani, ar putea fi declarată cel mai în vârstă om al planetei. Maria Branyas Morera s-a născut în Statele Unite, iar de 20 de ani locuiește în nord-estul Spaniei. Titlul i-ar putea reveni, după ce marți, călugărița franceză, cunoscută ca sora André, a murit la vârsta de 118 ani.
Maria Branyas Morera s-a născut la San Francisco, Statelor Unite ale Americii, pe 4 martie 1907. După trei ani, familia ei de origine spaniolă s-a mutat la New Orleans, în sudul Statelor Unite, iar în 1915 s-a întors în Spania.
În 1931, Maria Branyas Morera s-a căsătorit cu un medic, care la vârsta de 72 de ani a încetat din viață. Femeia a născut trei copii, însă unul a decedat. În prezent are 11 nepoţi şi 11 strănepoţi.
CITEȘTE ȘI: A MURIT CEA MAI BĂTRÂNĂ FEMEIE DIN LUME. SORA ANDRE URMA SĂ ÎMPLINEASCĂ 119 ANI
Maria Branyas Morera a supravieţuit pandemiei de gripă din 1918 (numită şi gripă spaniolă), dar şi celor două războaie mondiale şi Războiului Civil Spaniol. Fiica cea mai mică a femeii, Rosa Moret, în vârstă de 78 de ani, a declarat în cadrul unui interviu că mama sa are „o genă” bună, din acest motiv a reușit să ajungă până la această vârstă.
„Nu a mers niciodată la spital, nu a avut niciodată nimic rupt”, a declarat miercuri Rosa Moret la televiziunea regională catalană.
Reprezentanții Guinness urmează să ia o decizie
Într-un comunicat oficial, consultantul principal în gerontologie al Guinness World Records, Robert D. Young, a declarat că Morera este „probabil” cea mai vârstnică persoană din lume. Acest lucru, „însă, nu este confirmat în acest moment”.
În următoarea perioadă, organizaţia Guinness urmează să ia o decizie oficială, după ce vor face mai multe investigații.