O femeie din Pitești a fost operată la lumina telefonului: ”Farul ăla care-ți bate…”
O femeie din Pitești aduce acuze medicilor de la Spitalul Județean. Aceasta susține că a fost operată la lumina unui telefon mobil, dar și că s-a simțit umilită de medicul ginecolog.
Femeia, în vârstă de 33 de ani, a fost adusă cu ambulanța la spital, acolo unde a fost preluată în stare gravă de către medici. Ea susține că lampa din sala de operație nu mergea, astfel că doctorii au improviat și a fost operată cu ajutorul lanternei de la telefon. „I-am spus că am hemoragie şi că trebuia să ajung la un consult de medic specialist, să-mi confirme sarcina. Şi dânsul mi-a zis că: Drept azi? Dar drept astăzi te-ai gândit? Şi exact acum când ai hemoragie? Uite, trebuie să-ţi fac chiuretaj că s-a desprins”, a declarat femeia, potrivit observator.tv.
Medicii au variant lor. Aceștia spun că intervenția a fost făcută cu o lumină puternică și directă, care prezintă avantaje.
A fost declanșată, însă, o anchetă. „Farul ăla care-ţi bate, îţi bate de undeva de sus. Mai bine văd cu telefonul. A doua zi, becul a fost înlocuit şi s-au reparat toate. Ca atitudine, ca limbaj, ţine de om. Aici vom declanşa o anchetă internă”, a declarat șeful de secție.