O femeie din Marea Britanie, mamă a doi copii, s-a îmbătat și… Ce a urmat întrece orice imaginaţie

Publicat: 22/08/2022 | 12:38

O femeie din Marea Britanie, mamă a doi copii, s-a îmbătat și, în loc să comande un Uber pentru a ajunge acasă, a vrut să meargă în Ucraina. Femeia a povestit întreaga întâmplare.

Leoni Fildes, o femeie în vârstă de 34 de ani cu doi copii acasă, a vrut să comande un Uber, în Swinton, Manchester, pentru a ajunge în Ucraina.

Femeia participase la ziua de naștere a unui prieten apropiat, acolo unde s-a discutat, printre altele şi despre situația din Ucraina. Aceasta a recunoscut faptul că a băut puțin cam mult înainte de a chema Uber-ul.

CITEŞTE ŞI: NE AȘTEAPTĂ UN DEZASTRU NUCLEAR? UCRAINA A ÎNCEPUT EXERCIȚIILE DE URGENȚĂ LÂNGĂ CENTRALA NUCLEARĂ DIN ZAPOROJIE

Femeia a dat comandă de mașină, dar drumul către Ucraina costa 4.578 de lire, dus-întors. În momentul în care banca a sesizat acest lucru, un consultant a sunat-o crezând că cineva i-a furat cardul. Astfel, femeia nu a mai ajuns în Ucraina.

„Iubitul meu este în armată și vorbeam dacă ar trebui să plece. Am spus: Dacă se duce, merg cu el. După un pahar, încercam să luăm un taxi spre casă. Am spus: Să luăm un taxi și să mergem să-i ajutăm”, a precizat femeia.

Vladimir Putin continuă războiul în Ucraina

Din data de 24 februarie 2022, ucrainenii se află sub o teroare continuă. Soldații ruși au bombardat multe zone-cheie din Ucraina, încercând să le ocupe. În cursul zilei de duminică, 7 august, armata rusă a bombardat, din nou, Centrala Nucleară de la Zaporojie, fiind afectați trei senzori de radiații. Potrivit informațiilor, Vladimir Putin, liderul rus, ar fi dat ordin să se pregătească pentru utilizarea armelor nucleare tactice în Ucraina. În plus, Dimitri Medvedev a declarat faptul că Occidentul încearcă să „distrugă Rusia”.

În plus, Vladimir Putin ar fi pe punctul de a folosi arme nucleare la suprafață, iar, potrivit unui fost ofițer al serviciului de informații rus, Vladimir Putin „a dat ordine directe de a pregăti” o operațiune care ar implica Centrala Nucleară Zaporojie.