O tânără din Iași, absolventă de studii superioare, a solicitat magistraților să o declare bărbat. Aceasta susține că s-a născut într-un corp greșit. Va fi reprezentată în faţa instanței de două avocate – Gianina Vera Poroşnicu şi Bianca Daniela Ştefan.
Practic, tânăra cere să îi fie schimbat sexul și să devină bărbat și în fața tuturor, chiar dacă în actele oficiale este trecută ca femeie. De altfel, aceasta a solicitat magistraților din Iași să nu i se facă publică identitatea.
“Este primul caz de acest tip în cadrul instanţelor ieşene, şi printre puţinele cazuri la nivel naţional. Este important ca cei aflaţi în astfel de situaţii să îşi cunoască drepturile şi să le şi fructifice pe calea justiţiei”, a spus avocata Gianina Vera Poroşnicu, cea care o va reprezenta pe tânără în faţa judecătorilor, potrivit ziaruldeiasi.ro.
(VEZI AICI: O FEMEIE DIN CLUJ A ȘANTAJAT UN BĂRBAT CU POZE COMPROMIȚĂTOARE PENTRU SUMA DE 150.000 DE EURO)
La rândul ei, tânăra a declarat că s-a săturat să poate haine de femeie și că locul ei adevărat este între băieți, în compania cărora s-a simțit în largul ei încă de mică.
“Încă de la o vârstă foarte fragedă, am realizat că ceva este diferit la mine, deşi, copil fiind, nu deţineam cunoştinţele necesare pentru a putea găsi sursa sentimentelor mele. Amintirile mele încep de la vârsta de 4-5 ani, odată cu înscrierea la grădiniţă. În contextul socializării cu alţi copii, am realizat că există diferenţe clare între modul meu de a gândi şi restul persoanelor de aceeaşi vârstă cu care interacţionăm, manifestând o predilecţie evidentă şi constantă de a purta haine pentru băieţi, de a juca jocuri destinate băieţilor, de a petrece timpul cu băieţii, în forul meu interior formându-se încă de atunci convingerea că acel grup, cel al băieţilor, este grupul de care aparţin”, a povestit tânăra care, potrivit medicilor, suferă de o tulburare de identitate de gen, denumită ulterior disforie de gen.
Aceasta a apelat inclusiv la psihologi, când era în școala generală, în speranța că va depăși probleme cu care se confruntă, dar degeaba.
“Am avut prima consultaţie cu un psiholog, în perioada ciclului gimnazial, respectiv cu doamna psiholog al şcolii, care mi-a scris o recomandare către un psiholog specializat în terapia pentru copii. Cu toate acestea, şedinţele la care am participat nu au dat roade, întrucât discuţia despre lucrul care mă apăsa cel mai tare era întotdeauna evitată de către ambii psihologi. În consecinţă, situaţia mea părea o problemă fără soluţie, ceva neobişnuit şi neacceptat în societate, motiv pentru care toate speranţele mele de a găsi ajutor şi rezolvare au dispărut”, a mai spus femeia.
În aceste condiții, tânăra s-a adresat judecătorilor din Iași, cerând o recunoaștere a genului în speranța că, odată cu un nou certificat de naștere și buletin, va scăpa de discriminare și hărțuire.
“Întotdeauna mi-am dorit să port un prenume care să reflecte personalitatea şi identitatea mea de gen, iar nu o poreclă sau un prenume neutru, pentru a răspunde normelor”, a încheiat.
Tânăra va fi reprezentată în instanță de două avocate – Gianina Vera Poroşnicu şi Bianca Daniela Ştefan, care s-au pregătit corespunzător pentru acest caz, participând la seminarii de profil pentru a înțelege probleme cu care se confruntă clientul lor. La dosar, avocatele au depus cazuri asemănătoare din toată lumea, soluţionate în favoarea clienţilor, în unele situții, statul fiind obligat să suporte costurile unei operaţii de schimbare de sex.