O femeie din Gorj trage ponoasele cu numele de botez dat de mama sa! Politia, la cutite cu oamenii legii
La sfarsitul anului trecut, un om al legii a amendat-o pe Politia Barcina cu 1.000 de lei, pentru ca a vandut haine fara acte de provenienta. De atunci, femeia se judeca cu Politia Gorj, insa zilele trecute a pierdut procesul. Femeia este furioasa ca, din cauza numelui pe care il poarta, a avut parte de multe necazuri. „Am luat bataie de la politie pentru ca nu credeau ca ma cheama Politia. Se intampla demult, si ce mai bataie primeam pana se uitau ei in buletin. Credeau ca fac misto de ei. Cand ma striga mama prin curte, se agitau vecinii, care credeau ca vine Politia peste ei. Mai tarziu s-au obisnuit ca eu eram Politia”, spune Politia Barcina. Numele i-a fost pus de catre mama sa, care i-a dat nastere in timp ce se afla in puscarie.