O femeie din Arad a pierdut 2000 de euro la Târgul de Crăciun. Martorii au sunat de urgenţă la Poliţie, când au văzut asta
Sărbătorile de iarnă au venit, iar românii au luat cu asalt târgurile de Crăciun. Acolo distracția este în toi, însă pentru o femeie din Arad plimbarea printre luminițele decorative și vinul fiert era să o coste foarte mult. Aceasta și-a pierdut portofelul, în care avea 2000 de euro, la Târgul de Crăciun din Arad. Ce s-a întâmplat imediat după?
Românii au intrat deja în spiritul sărbătorilor de iarnă, iar activitatea preferată a multor în această perioadă este să meargă la târgurile de Crăciun. Vinul fiert, preparatele tradiționale și jocul luminițelor decorative fac deliciul vizitatorilor. Însă, cei care merg la astfel de evenimente trebuie să fie foarte atenți și să aibă mare grijă de obiectele personale. Aglomerația este mare în târguri, iar dacă pierdeți ceva, cu greu o să mai găsiți. Este și cazul femeii din Arad care și-a pierdut portofelul.
(CITEȘTE ȘI: PERICOLUL ASCUNS ÎN SPATELE LUMINIȚELOR FESTIVE. CUM A MURIT O TÂNĂRĂ DE 28 DE ANI LA UN TÂRG DE CRĂCIUN)
A pierdut 2000 de euro la Târgul de Crăciun
O femeie din Arad a decis să se bucure de atracțiile Târgului de Crăciun din oraș. Însă, când a plecat de acasă, aceasta a făcut o mare greșeală, lăsând mulți bani în portofel. Ajunsă la târg, femeia s-a plimbat minute bune prin aglomerație, iar într-o secundă de neatenție și-a pierdut portofelul, în care avea 2000 de euro.
Pe moment, femeia nu a realizat și a plecat acasă fără portofel. Însă, un bărbat ceva mai vigilent a văzut portofelul pe jos și l-a luat imediat. Aici au intervenit în scenă și alți participanți la târg. O altă persoană a văzut că portofelul a fost luat de pe jos de bărbatul respectiv, așa că a anunțat imediat autoritățile.
Martorul le-a declarat polițiștilor că a văzut că un bărbat „care nu părea a fi de bună-credinţă” a luat portofelul. Oamenii legii au plecat în căutarea acestuia și l-au găsit la câteva străzi distanță. Cel în cauză le-a mărturisit polițiștilor că avea de gând să-l predea autorităților.
După ce au recuperat portofelul, oamenii legii au mers acasă la femeie, având adresa din actele găsite în portofel. Însă, aceasta nu a fost găsită la adresă. Ulterior, polițiștii au aflat unde lucrează femeia, așa că au mers acolo și i-au înapoiat portofelul.
(VEZI ȘI: CÂȚI LEI A DAT O BUCUREȘTEANCĂ PENTRU O STICLĂ MICĂ DE APĂ PLATĂ, LA TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN BUCUREȘTI)