O femeie de 76 de ani din Medias a fost gasita in casa cu gatul taiat
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie Sibiu, sambata dupa-amiaza, intr-un imobil de pe strada Hula Veche din Medias, a fost gasita o femeie de 76 de ani cu gatul taiat.
Oamenii legii spun ca victima a fost descoperita de catre fiica si ginerele sau, care au alertat autoritatile.
La ora transmiterii acestei stiri, o echipa formata din politisti, criminalisti si medici legisti, condusa de catre un procuror, se afla in imobilul respectiv pentru a preleva proble si pentru a sta de vorba cu rudele femeii.
Potrivit acestora, casa este ravasita, sertarele scoase din dulapuri, dar nu au observat sa lipseasca ceva, in afara de trei gaini din curte.
Dupa cercetarea de la fata locului, trupul femeii va fi transportat la Laboratorul de Medicina Legala din Medias pentru a se stabili cauza decesului.