Astăzi, 11 decembrie, în urma cooperării între Poliția Română și autoritățile judiciare din Marea Britanie, a fost depistată, pe raza orașului Manchester, o femeie de 43 de ani. Femeia făcea parte din categoria Most Wanted.
În perioada 2003 – 2011, împreună cu 8 complici, aceasta a recrutat tinere (unele minore) și, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă, cazare și masă în Germania, le-au transportat în Republica Cehă unde au fost obligate să se prostitueze.
Femeia era urmărită internațional din 2014, împotriva ei fiind emise 4 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Covasna (5 ani), Tribunalul Harghita (5 ani), Judecătoria Miercurea – Ciuc (2 ani și 6 luni) și Tribunalul Mureș (6 ani) pentru trafic de persoane, trafic de minori și constituire a unui grup organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni.
Din data de 18.10.2019 figura și pe site-ul EUROPOL (www.eumostwanted.eu), în contextul desfășurării campaniei de mediatizare a persoanelor urmărite ”Crime has no gender”, campanie derulată de EUROPOL în colaborare cu ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților), prin care fiecare stat membru ENFAST a postat o femeie urmărită.