O femeie a trimis o dronă la geamul prietenei ei, fiind îngrijorată că nu i-a mai răspuns 4 ore la mesaje. Ce a văzut pe camera de filmat
Povestea unei femei, care a trimis o dronă la geamul prietenei sale, a făcut foarte repede înconjurul lumii. Motivul pentru care a apelat la un asemenea gest este de-a dreptul incredibil, iar ceea ce dispozitivul a putut surprinde i-a lăsat pe mulți cu gura căscată.
Toată acțiunea a avut loc în China, urmând să fie descoperită de utilizatorii de pe rețelele de socializare. O femeie s-a îngrijorat atât de mult pentru prietena sa, în momentul în care nu i-a răspuns la telefon timp de 4 ore, încât a apelat la o metodă de-a dreptul ingenioasă, pentru a-i inspecta casa în care locuiește.
Ce a descoperit o femeie în momentul în care a trimis drona la prietena sa acasă
Wan este numele persoanei care nu a mai răspuns la telefon timp de 4 ore. Femeia povestește că s-a simțit destul de rău, pe data de 22 octombrie 2022, așa că i-a trimis un mesaj lui Wan, prietena sa în jurul orei 7 dimineața. Femeia, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a îndemnat-o pe Wan să meargă și să își achiziționeze un test pentru a putea vedea dacă este vorba despre Covid-19 sau nu.
În următoarele 4 ore, Wan nu i-a mai răspuns la mesaje sau la telefon prietenei sale, motiv pentru care aceasta a devenit din ce în ce mai îngrijorată. Sătulă să aștepte un răspuns și îngrijorată fiind pentru Wan, prietena a luat drona soțului său și a trimis-o până în fața ferestrei. În acel moment, persoana care manevra drona a putut observa că Wan era întinsă în pat și se odihnea după o dimineață, în care nu s-a simțit deloc bine.
Wan a rămas surprinsă în momentul în care și-a dat seama că este urmărită, motiv pentru care s-a ridicat din pat și în timp ce se îndrepta către fereastră, și-a verificat telefonul. Abia atunci a putut observa șirul lung de apeluri și mesaje pe care le pierduse din partea prietenei sale.
„Prietena mea era îngrijorată pentru mine și a folosit o dronă, pentru a inspecta, puțin, locul în care mă aflam. Acest lucru m-a emoționat foarte mult”, a declarat Wan.