Heck din Marea Britanie este o femeie care a trecut printr-o situație neașteptată. Ea a luat decizia de a face ordine în casă și să arunce lucrurile vechi, pe care nu le mai folosea. Astfel, mare i-a fost mirarea atunci când s-a uitat în coșul de gunoi și a făcut o descoperire care a lăsat-o mască.
Unul dintre cele mai interesante momente atunci când alegi să arunci lucruri pe care nu le mai folosești este faptul că ai parte de fel și fel de suprize. Acesta a fost și cazul femeii din Marea Britanie, care a descoperit ceva la care nu s-ar fi gândit vreodată. (VEZI ȘI: CUM ARATĂ GARSONIERA DIN CLUJ CU WC-UL ÎN BUCĂTĂRIE, SCOASĂ LA CHIRIE CU 250 DE EURO/LUNĂ)
Din dorința de a-și pune casa ,,la punct”, femeia din Marea Britanie a început să facă ordine în locuință și să arunce la gunoi obiectele de care nu mai avea nevoie. Totuși, mare i-a fost mirarea când a ridicat capacul tomberonului. După ce a sortat lucrurile care nu-i mai serveau și se pregătea să le arunce la gunoi, Heck a avut parte de o surpriză.
Într-o pungă de salată pe care o aruncase la gunoi, Heck a observat ceva ciudat. După câteva secunde, și-a dat seama de faptul că în interiorul pungii se afla o vietate. Încercând să o elibereze, femeia a luat punga și a văzut cum stătea încolăcit un exemplar minunat de oposum.
„Era destul de indignat de faptul că l-am eliberat. Se vedea clar că savura din plin răscolitul prin coșul de gunoi”, a povestit femeia, potrivit celor de la thedodo.com.
După ce l-a eliberat, animalul a revenit a doua zi, aparent, să termine treaba pe care o începuse. Femeia consideră că pe oposum l-au atras în curtea sa conservele în care se aflau resturi de mâncare pentru pisici. (CITEȘTE ȘI: TEST DE LOGICĂ | TE CREZI UN GENIU? CARE DINTRE CEI 3 BĂRBAȚI E STĂPÂNUL CÂINELUI?)
Deși au trecut 3 ani de zile de la descoperirea pe care britanica a făcut-o, se pare că animalul s-a atașat prea tare de ea. Acum, el este un membru al familiei și se numește Richard Nibbler. Nu trăiește în casă cu ,,stăpâna sa”, însă ea a avut grijă să amenajeze în curte culcușuri și spații pentru a se hrăni.