O femeie a încercat să își scoată ilegal copilul din țară. L-a ținut ascuns sub rochie

De: Cancan
Publicat: 24/06/2019 | 14:51

O femeie a fost prinsă de polițiștii de frontieră în timp ce încerca să își scoată ilegal din țară copilul, în vârstă de 10 ani, ascuns sub rochie. Mama le-a spus polițiștilor că nu a mai avut timp să schimbe pașaportul expirat al copilului și s-a hotărât să-l ascundă pentru a-l trece granița.

Potrivit polițiștilor de la Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, incidentul a avut loc duminică. Femeia, în vârstă de 34 de ani, din județul Prahova, călătorea ca pasager într-un autoturism înmatriculat în România.

În timpul controlului efectuat asupra mașinii, polițiștii au descoperit copilul, ascuns sub rochia femeii. În urma verificărilor s-a stabilit că minorul este cetățean român, are 10 de ani şi este fiul femeii.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că împreună cu şoferul autoturismului au observat că paşaportul minorului este expirat şi deoarece nu mai aveau timp să depună actele pentru un alt pașaport, au hotărât să-l ascundă, pentru a-l scoate din țară”, arată polițiștii de frontieră într-un comunicat.

Potrivit acestora, femeia este cercetată acum pentru participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.