O tânără de 19 ani a fost scoasă, duminică, în stare gravă din valurile mării, la Vama Veche, echipajul medical reușind să o resusciteze și să o ducă la spital. Fata a intrat în apă deși pe plajă era arborat steagul roșu care interzice scăldatul.
Potrivit pompierilor constănțeni, tânăra a fost scoasă din mare, în zona plajei „La Stuf” din Vama Veche, în stare de inconștiență. „Inițial apelul a venit că persoana nu a mai ieșit din apă. Ulterior, au revenit cu apel și ne-au spus că a fost scoasă din mare inconștientă”, au spus reprezentanții ISU „Dobrogea”, care au precizat că au fost alocate la caz doar resurse medicale, respectiv un echipaj SMURD B, din punctul temporar Vama Veche și o ambulanță SAJ, cu medic.
Cadrele medicale au reușit manevrele de resuscitate, fiind restabilit pulsul tinerei, aceasta fiind preluată de ambulanță și transportată la spital, scrie Mediafax.ro.
Tânăra are 19 ani și este din județul Prahova. Ea a intrat în mare deși pe plajă este arborat steagul roșu, care interzice scăldatul.