O familie din Italia trăiește cu doar 3 euro pe zi. Cum reușesc: „Nu înseamnă să renunți la…”

Publicat: 18/12/2024 | 09:57
Sursa foto: Facebook

Inflația este în creștere în aproape întreaga lume, astfel că persoanele cu venituri mici se descurcă tot mai greu. Însă există și exemple de oameni care reușesc să se descurce chiar și cu puțin în această perioadă tulbure a economiei.

Este exemplul unei familii din Italia, care locuiește în zona Brescia. Stefania Rossini trăiește alături de partenerul ei și cele două fiice ale sale cu numai 3 euro de persoană pe zi, arată fanpage.it.

Ea a învățat să se descurce singură de acum 12 ani, după moartea tatălui său. Rămânând singură, a fost nevoită să învețe să producă aproape tot ce avea nevoie pentru traiul de zi cu zi.

„Totul a început cu moartea tatălui meu. Într-o clipă am pierdut totul, a fost devastator. După o săptămână în care am trăit dezorientată, a trebuit să mă ridic și să mă reinventez”, povestește ea.

La acea vreme, femeia lucra part-time într-un supermarket și se baza pe ajutorul tatălui său pentru îngrijirea celor trei copii. După pierderea tatălui, a fost nevoită să renunțe la locul de muncă pentru a se ocupa de copii, având și un împrumut substanțial de achitat pentru casa lor, o bio-fermă agricolă.

CITEȘTE ȘI: CELE 6 ZODII CARE AU PROBLEME DE LOIALITATE. NATIVUL CARE SE PUNE PE PRIMUL LOC

Trăiesc cu doar 3 euro pe zi

Autosuficiența a devenit cea mai importantă pentru familie. De la alimente și până la căldura necesară, dar nu numai, totul este produs aproape integral în fermă. Producerea de hrană este una dintre principalele modalități prin care cei patru membri ai familiei reușesc să cheltuie atât de puțin.

„Am început să mă informez și să citesc. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să prepar un unguent de gălbenele pentru fiica mea cea mică, fiindcă suferea de dermatită. Acest unguent a fost esențial, deoarece starea ei s-a îmbunătățit, iar eu l-am făcut cu propriile mâini. Eu cumpăr doar materii prime esențiale, fac totul acasă: de la alimente la detergenți și produse de igienă personală. Fac schimb de haine”, explică Stefania.

În urmă cu câțiva ani, Ștefania a reușit să cheltuiască în jur de un euro pe zi de persoană pentru ea și familia ei, astăzi, cu costul ridicat al energiei și cu creșterea costului materiilor prime, cifra a ajuns la 3-5 euro pe zi, excluzând facturile.

„Să trăiești cu 3 euro pe zi este posibil si nu înseamnă să renunți la lucruri de calitate, dimpotrivă! Produsele pe care le folosesc sunt de cea mai bună calitate. Economisesc în multe feluri, de exemplu, gătesc cu un cuptor pentru care nu folosesc gaz, pastele sunt gata în zece minute. Apoi adun zarzavaturi din grădina mea, ca să nu cumpăr salata, evit pe cât posibil conservele si nu folosesc cuptorul electric”, povestește ea pentru presa italiană.

Pentru a contracara scumpirile energiei din ultimele luni, a început să folosească un cuptor pe care l-a construit singură cu argila obținută din grădina ei. Este un adevărat cuptor pe lemne, pe care femeia îl pune la dispoziție gratuit oricui aduce lemne.

CITEȘTE ȘI: PANICĂ LA CHEFI LA CUȚITE! O CONCURENTĂ A AVUT NEVOIE DE PERFUZII