O familie din Bihor si-a pierdut doi copii in 12 luni. A murit la un an de cand si-a ingropat fratele
Paul Voicu Rostas, fiul in varsta de 12 ani al sotilor Rostas, din localitatea bihoreana Beius, s-a dus, miercuri, cu colegii in excursie pe Valea Sighistelului. Nimic nu avea sa prevesteasca tragedia ce urma sa se intample. In timp ce se plimbau, baiatului i s-a facut rau si a cazut lat la pamant. Toate eforturile depuse de medici au fost in zadar. O ora au incercat salvatorii sa-l resusciteze, dar nu a mai fost posibil. Parintii copilului sunt in stare de soc, iar cauza mortii, potrivit rezultatelor de la necropsie, i-a bulversat: pneumonie virala hipertoxica. „Pe langa pneumonia virala hipertoxica, boala care i-a fost fatala, baiatul mai suferea si de alte afectiuni, cum ar fi distrofie hepatica si apa la plamani”, a afirmat dr. Gabriel Mihalache, seful Serviciului Judetean de Medicina Legala. Tragedia de miercuri vine dupa ce, duminica, familia Rostas a facut parastasul de un an de cand si-au ingropat baiatul cel mare, in varsta de 13 ani, care a murit dupa ce a cazut dintr-un copac. Acum, nefericitii parinti isi alina drama cu cele doua fete, de 8 si, respectiv, 10 ani.