Șosea însângerată în Turcia, unde s-a produs un cumplit accident rutier, în urma căruia o tânără de 32 de ani, fostă candidată la Primăria Blaj, și părinții săi au murit în urma impactului. Alte trei persoane au suferit răni foarte grave, iar medicii turci se luptă ca să-i țină în viață. Cu toții plecaseră într-o vacanță de vis pe însoritele meleagur.
Andreea Cătălina Ilieş și părinții ei au avut parte de un sfârșit teribil chiar în prima zi de vacanță, în care era și soțul tinerei. Cei trei au murit pe loc, după ce microbuzul, care îi preluase de la aeroportul din Antalya ca să-i ducă la hotelul din Kemer unde urmau să fie cazaţi, a fost implicat într-un accident. Cu un carosabil umed, pe o ploaie torențială, și viteză mare, şoferul turc al microbuzului a pierdut controlul volanului, a derapat şi s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului, relatează jurnaliștii de la observator.tv. Şoferul microbuzului, soţul Andreei şi alţi trei pasageri au fost preluaţi de ambulanţe în stare critică.
Presa turcă scrie că microbuzul a derapat într-o curbă, s-a răsturnat pe o parte şi a alunecat aşa peste 150 de metri, oprindu-se într-un copac. Impactul a fost teribil, microbuzul circulând cu foarte mare viteză şi fiind practic îndoit la mijloc la impactul cu pomul.
Accidentul s-a produs sâmbătă la ora 17:30. Aceştia se aflau în concediu în Antalya. Andreea Cătălina Ilieş absolvise Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din Viena, unde urma un master. Era o tânără extrem de cunoscută în comunitate şi apreciată la Blaj. În plus, în trecut, ea a candidat la Primăria Blaj.
https://www.youtube.com/watch?v=pLxrR8uJayU