O elevă care iniţial a primit nota 3,65, a obţinut 10, după ce a făcut contestaţie la EVALUAREA NAŢIONALĂ!
Conform sursei citate, lucrarea elevei a fost corectată în provincie. Diferenţa atât de mare dintre nota iniţială şi cea finală se justifică prin faptul că a fost o greşeală de redactare, spun reprezentanţii ISMB.
„Nota a fost de 9,65, dar pe foaia de examen a apărut nota 3,65. După afişarea rezultatelor, părinţii au făcut o solicitare la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti cu privire la această notă. În paralel, mama elevei a depus şi o cerere de contestaţie la sediul unităţii şcolare. După contestaţie, nota a fost de 10”, a explicat Manea. În astfel de cazuri, arată sursa citată, va fi deschisă o anchetă internă pentru determinarea cauzelor care au dus la o astfel de situaţie.