O cunoscută jurnalistă, Sorina Ionaşc, reporter la Realitatea TV, a mers cu câinele ei cu trenul. Din cauza faptului că o vârstnică a fost deranjată de prezenţa animalului de companie în compartiment, Sorina Ionaşc a fost nevoită să stea pe scară cu căţelul ei, lângă o uşă a trenului.
„Nenea domnu’ ministru Cuc, avem şi noi o doleanţă la CFR. Subsemnata, posesoare de Polly, şi patrupedul vaccinat, spălat, tuns şi parfumat (ne-am pus şi bandană la gât, vedeţi?), am vrea nişte locuri în tren. Nu de alta, dar dacă plătim bilet întreg pentru persoană+patruped, am vrea să nu mai stăm pe scări. Sau în picioare. Am vrea nişte locuri, într-un compartiment. Da, domnule Cuc, ştiu că e greu. Ştiu că Regulamentul CFR e de aşa natură încât, dacă un singur călător nu suportă animalele, prostul posesor de patruped, plătitor de bilete pentru cele două suflete, e nevoit să stea pe unde apucă. Dar ce-ar fi să faceţi un compartiment măcar pentru ăştia ca noi? No, acu’ nu-i jale, că şedem comod pe scările astea. Dar aşa mă râcâie pe suflet că o madam care merge gratis (deh, doar e pensionară) mă dă afară de pe locurile pe care le-am plătit. Ah, da. 60,6 lei ne-a costat toată afacerea. UPDATE – Avem aproape două ore de când stăm pe jos în tren. Trei controlori ne-au verificat. Au avut o singură întrebare: da’ câinele nu muşcă? UPDATE 2 – CFR a auzit. Am fost anunţată că postarea va ajunge, cumva, propunere de modificare a Regulamentului. Şi că vor încerca să găsească soluţii pentru viitor”, a povestit Sorina Ionaşc pe Facebook.
Postarea cunoscutei jurnaliste a stârnit numeroase comentarii pe reţeaua de socializare. Multe persoane au distribuit postarea Sorinei Ionaşc.
Cineva i-a sugerat jurnalistei să ia maşina cu altă ocazie. „Sigur. Ca să rămân blocată pe la Comarnic. Tot la Transporturi ajung :))”, a reacţionat jurnalista.