Lena Horvath, asistenta TV care l-a acuzat pe pilotul de raliuri Daniel Onoriu că a escrocat-o, a fost condamnată în Austria la doi ani de închisoare pentru înşelăciune.
Canadianul s-a îndrăgostit de blondă în mai 2011, când a „angajat-o” să petreacă împreună o săptămână în Caraibe. Lena a profitat de ocazie ca să se plângă bărbatului de problemele sale financiare, iar acesta, din compasiune, i-a virat 7 mii de euro în cont, iar apoi alte cinci mii.
În timp, Lena a reuşit să-l scuture de mai mulţi bani, făcându-l să creadă că suferă de cancer la sân. El i-a trimis în mai multe ocazii câte 25 de mii de euro, bani pe care ea a promis că-i va restitui. Ca să nu dea de bănuit, cei doi au semnat un contract, Lena gajând cu un apartament scump, care nu-i aparţinea.
Cu banii de la canadian, Lena şi-a deschis un salon de înfrumuseţare în Salzburg, care a dat faliment un an mai târziu, şi şi-a cumpărat un Audi TT second hand, scrie cotidianul austriac „Kurier”, citat de România TV.
În decembrie 2013, Lena a fost extrădată în Austria după ce pe numele ei a fost emis un mandat european de arestare. În faţa judecătorilor, Lena nu a negat ce i-a făcut canadianului, dar l-a acuzat pe fostul său client de comportament violent. „El a vrut să merg în Canada şi să mă mărit cu el. Eu nu am vrut”, a mărturisit Lena în faţa tribunalului din Salzburg.
L-a acuzat pe pilotul Daniel Onoriu că a escrocat-o
Lena Horvath a devenit cunoscută după ce l-a acuzat pe pilotul de raliuri Daniel Onoriu că a vrut să-i fure banii în timp ce erau împreună. Apoi, ca să se menţină în atenţia publicului, ea a susţinut că e gravidă cu Victor Slav şi că un medic din Bucureşti i-a distrus uterul în timpul chiuretajului.
G.C.