O cunoscută actriță a trecut de la filme pentru copii la cele pentru adulți: ”Mă pricep, decurge totul extrem de natural…”
A lucrat pentru compania Disney și a apărut în filme pentru copii. La un moment dat, s-a decis să treacă într-o nouă etapă a carierei, numai că alegerea sa a fost absolut surprinzătoare. Totuși, vedeta recunoaște că nu regretă pasul făcut, iar din punct de vedere financiar se află într-o poziție privilegiată. Mai mult, este susținută și de soț în acest… demers cinematrografic controversat.
Maitland Ward are 42 de ani. A jucat, printre altele, în producția Disney „Boy Meets World”, numai că a ajuns la concluzia că ar fi nevoie de o schimbare în viața și cariera sa. Reorientându-se, vedeta a ales să devină… actriță de filme pentru adulți, iar noua etapă i-a adus câștiguri care le-au depășit cu mult pe cele obținute atunci când se afla în echipa ”Disney Channel”.
”Soțul meu mă susține enorm, chestia asta face parte din mine”
Un salariu lunar cu 5 zerouri pare greu de atins, numai că Maitland Ward a reușit să atingă acest prag. Într-una din lunile anului trecut, actrița a obținut, în urma prestațiilor sale erotice, 62.000 de dolari, mărturisind și că se simte bine în pielea ei, având un talent incontestabil pentru noua meserie.
„Credeam inițial că voi avea emoții, dar n-a fost așa..A fost foarte ușor și mi-a plăcut mult mai mult decât m-aș fi așteptat. Și mă pricep. Decurge totul extrem de natural… Dacă mi-ai fi zis asta acum ceva vreme, n-aș fi crezut vreodată că o să fac asta. Soțul meu mă susține enorm pentru că știe că chestia asta face parte din mine, e ceva ce trebuie să fac și îmi și place”, a declarat Maitland Ward.