O crimă între frați a fost descoperită înainte de înmormântare, în Neamț
O crimă între frați a fost descoperită înainte de înmormântare. Bărbatul decedat, într-o localitate din Neamț, era pregătit pentru slujba creștinească, când persoana care efectua ritualul dinaintea înmormântării a observat că victima era tăiată pe spate. Omul a chemat poliția, iar oamenii legii și-au dat seama că bărbatul nu a murit de moarte bună.(CITEȘTE ȘI: ”ESCROCII CU PAPION” AU ÎNGROZIT BOGĂTAȘII ROMÂNIEI. CUM SUSTRĂGEAU CEASURI SUPER-SCUMPE + SCHEMELE DUPONT & IPHONE PRIN CARE ÎȘI RUINAU VICTIMELE)
Crima între frați a fost descoperită de polițiștii din Săvinești, chemați de un localnic. La data de 29 august, polițiștii Secţiei de Poliţie Săvineşti au fost sesizaţi de către un localnic, despre faptul că în după-amiaza aceleiaşi zile, fiind solicitat de familia unui bărbat decedat, din Săvinești, pentru a-l toaleta în vederea înmormântării, a observat pe corpul acestuia o plagă în zona spatelui. În urma examinării cadavrului, polițiștii au constatat existenţa unei plăgi în zona intercostală, fapt pentru care au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Trupul neînsuflețit fost transportat la S.M.L. Neamţ, pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului, informează stiri-neamt.ro.(NU RATA, AICI: CELEBRUL CHEF DE LA PROTV E HOTĂRÂT SĂ DIVORȚEZE! A CERUT JUDECĂTORILOR SĂ…)
Poliţiştii au stabilit faptul ca în data de 29 august, pe fondul consumului de băuturi alcoolice ar fi avut loc o altercație între un bărbat de 50 de ani şi fratele său, de 58 de ani, ambii din Săvinești. Fratele mai mic l-ar fi înjunghiat pe cel mai mare, iar acesta a murit. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru omor.