Trupul unei creaturi ciudate a fost adus de valuri pe o plajă din Queensland, iar experţii nu ştiu din ce specie face parte. Animalul bizar seamănă cu un rechin, au titrat jurnaliştii de la Daily Mail. Imaginile au făcut înconjurul lumii, iar unii dintre oameni îl văd ca pe un semn al apocalipsei.
Justin Hill, un localnic, a fost cel care a făcut descoperirea care i-a şocat pe localnici, dar şi pe turişti. El este de părere că animalul misterios face parte din familia rechinilor.
Bărbatul a spus că acea creatură avea în jur de un metru şi jumătate, avea un cap „plat şi rotund”, potrivit sursei citată mai sus. Cum nici specialiştii nu au ştiut să spună ce animal este, el a cerut ajutorul şi pe internet.
Părerile celor din lumea internauţilor au fost împărţite: unii cred că face parte din familia rechinilor, alţii sunt de părere că e o specie de focă.