Organizaţia separatistă bască ETA a anunţat că şi-a dizolvat toate structurile, după decenii de atentate sângeroase, anunţ făcut într-o scrisoare datată 16 aprilie şi publicată miercuri de cotidianul online spaniol eldiario.es., relatează AFP.
”ETA a decis să pună capăt ciclului său istoric şi acţiunii sale, încheindu-şi parcursul. Prin urmare, ETA şi-a dizolvat complet toate structurile şi consideră încheiată iniţiativa sa politică”, se afirmă în scrisoare, scrisă în limba bască şi purtând emblema organizaţiei, scrie agerpres.ro.
Un membru al guvernului basc a declarat pentru AFP că scrisoarea nu reprezintă încă anunţul definitiv de dizolvare a organizaţiei, considerată teroristă de către Uniunea Europeană. El a precizat că aşteaptă acest anunţ pentru joi, probabil sub forma unei înregistrări video trimise la BBC.
”Această scrisoare a ETA a fost trimisă unor personalităţi şi organizaţii care au participat în urmă cu şapte ani la ‘Declaraţia de la Aiete’ ”, o iniţiativă internaţională care a dus, în octombrie 2011, la abandonarea definitivă a violenţei de către organizaţia clandestină, a explicat sursa.
Scrisoarea are drept scop să asigure personalităţile respective, inclusiv pe fostul secretar al ONU, Kofi Annan, că decizia sa de a se dizolva este fermă, a adăugat sursa.
ETA, înfiinţată în 1959, în timpul dictaturii lui Francisco Franco, este responsabilă de moartea a cel puţin 829 de persoane şi de rănirea altor câteva mii, în atentate comise în Spania şi în Franţa, pentru independenţa Ţării Bascilor şi a Navarrei, din 1968 până în 2010.
În scrisoarea sa, ETA afirmă că Euskal Herria, teritoriul pentru care ea reclamă independenţa, rămâne ”în conflict cu Spania şi Franţa”. ”Conflictul nu a început cu ETA şi nu se încheie cu sfârşitul parcursului ETA”, declară ea.