O celebră cântăreață a luat calea credinței și s-a retras la mănăstire: ”Simți că mori cu zile”
Celebra interpretă de muzică și-a pus toată speranța în divinitate, iar în semn de mulțumire s-a decis să urmeze calea lui Dumnezeu, calea credinței. Cum a luat această decizie, dar și care a fost momentul de cumpănă din viața ei.
Este vorba despre Claudia Ghițulescu, una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară din țară. În urmă cu trei ani a trecut printr-un divorț și a pierdut o sarcină, iar de atunci viața i s-a schimbat la 180 de grade.
Artista a ales să-și pună toată speranța în mâinile lui Dumnezeu. Drumul a fost lung și anevoios, însă a reușit să-și sădească în suflet un gram de speranță. Claudia Ghițulescu a umblat țara în lung și în lat și a vizitat toate mănăstirile din România, însă, recent, a petrecut câteva zile într-un loc sfânt pe lângă Piatra Neamț. Potrivit acesteia, atunci a fost momentul în care a simțit cu adevărat că a dat mâna cu Dumezeu. Totodată, în căutarea liniștei, Claudia Ghițulescu a ajuns chiar și la Mormântul Sfânt din Ierusalim.
„Îmi place foarte mult să merg la locurile sfinte și de data asta am fost la Nichit, o mănăstire lângă Piatra Neamț. Chiar am simțit că am dat mâna cu Dumnezeu, a fost așa.
Am dormit mai multe zile la mănăstire și am avut timp mai mult pentru rugăciune. Tot timpul vorbesc cu Dumnezeu. Am simțit pur și simplu că stau numai în rugăciune. Acum i-am înțeles pe preoții și pe călugării care rezistă la mănăstire.
Faptul că te rogi, nu îți mai trebuie nimic, nu îți mai trebuie să te duci să vezi lucruri care sunt pe moment frumoase, dar nu îți rămân în suflet cum îți rămâne o rugăciune”, a dezvăluit Claudia Ghițulescu pentru Antena Stars.
Claudia Ghițulescu: ”Simți că mori cu zile”
Îndrăgita interpretă a suferit enorm după pierderea unei sarcini, eveniment care a marcat-o pe viață. Totodată, viața i-a devenit și mai grea după ce a divorțat de fostul partener, alături de care a trăit 5 ani. Însă, așa cum mărturisește și artista, s-a îndreptat și mai mult către divinitate.
„Zi de zi Îl simt pe Dumnezeu și dimineața când mă trezesc îi mulțumesc că m-am trezit și am o zi de trăit, dar, atunci când am pierdut sarcina, atunci am simțit puterea lui Dumnezeu, am fost doar eu cu El și doar El cred că m-a ajutat să trec prin acele momente. Pur și simplu am simțit puterea, am simțit cum mă ia și mă ridică, simțeam cum ceva mă liniștește”, a mărturisit Claudia Ghițulescu.
„Numai cine a trecut prin așa ceva poate să înțeleagă cât doare. Atunci nu mai poți să faci față, pur și simplu simți că mori cu zile, dar de atunci am învățat să nu-mi mai fac planuri și să văd lucrurile așa cum vin, să mă bucur și să am o stare de bine mereu”,