Starul pop şi-a tuns părul lung după ce a încălcat regulile formaţiei sale, care-i interziceau să aibă relaţii sexuale cu iubitul ei.
Cântăreaţa de la AKB48, Minami Minegishi, şi-a răs părul din cap, iar apoi a făcut un clip în care a plâns şi a cerut iertare fanilor, după ce a fost fotografiată în timp ce ieşea din apartamentul prietenului ei.
Minami, 20 de ani, şi-a petrecut noaptea cu dansatorul Alan Shirahama, încălcând astfel regulile formaţiei, care-i interziceau întâlnirile amoroase.
Fata a fost exclusă din trupă de către manageri după ce ştirea a ajuns pe prima pagină a ziarelor.
„Nu cred că pentru ceea ce am făcut nu pot fi iertată, dar primul lucru la care m-am gândit a fost că nu vreau să ies din AKB48.
Dacă este posibil, îmi doresc din sufletul meu să rămân în trupă. Tot ce am făcut este în totalitate vina mea. Îmi pare tare rău”, a spus artista în clip.
(A.T.)