Îndrăgita cântăreaţă Angela Rusu (43 de ani) s-a căsătorit pentru a patra oară. Evenimentul a avut loc SUA, la Las Vegas, iar artista are planuri mari. Doreşte să devină din nou mămică şi să facă o nuntă şi în România.
„Suntem împreună de şase ani şi jumătate! Important este ce simţim noi, noi să fim bine. Am învăţat din necazurile mele şi chiar nu mai pun la suflet nimic din ce spune lumea! N-am crezut că o să mă mai mărit vreodată! Aveam o repulsie… După trei căsnicii… Toata lumea poate zicea: mă, dar ce-are asta? M-am tot gândit ce o să zica lumea, ce o sa spună copiii? Eu îmi doream pe cineva care să mă iubească, să mă respecte! E un om bun, fetele mele au simţit imediat. Nu a făcut nimic special, dar fetele au văzut că mă face fericită, că le respectă!
Mă mărit şi în ţară. Dacă facem şi un botez. Ne dorim foarte mult un copil. Marius nu a mai fost căsătorit, el nu are copii. Îmi doresc un copil pentru că ne iubim mult. Vreau să am un copil, să aibă un tată, să ne bucurăm de el, să îl creştem împreună. De multe momente nu m-am bucurat cu fiicele mele când erau mici, eram concentrată pe carieră. Acum altfel văd lucrurile la 43 de ani. Mi-a spus că, dacă nu se va întâmpla, asta e voia lui Dumnezeu, o să accepte. Nu stă cu mine pentru că vrea să îi fac un copil! Am stat de vorbă foarte serios”, a spus Angela Rusu.