O bunică a trimis un mesaj accidental unui tânăr, în urmă cu 8 ani. Ce se întâmplă în fiecare an, de atunci

Publicat: 29/11/2024 | 12:01
Sursa foto. Instagram

Wanda Dench și Jamal Hinton erau acum opt ani doi străini, dar un mesaj trimis pe numărul greșit i-a făcut să se întâlnească. Iar de atunci, cei doi se întâlnesc în fiecare an de Ziua Recunoștinței.

Jamal a postat luni, pe Instagram, un colaj de fotografii cu el și Dench de-a lungul anilor, însoțit de un mesaj frumos de Ziua Recunoștinței.

„Încântat să anunț că găzduiesc Ziua Recunoștinței anul acesta pentru Wanda și pentru mine! Aștept cu nerăbdare o zi plină de mâncare bună, o companie grozavă și amintiri de durată. Anul 9 în curând!”, a scris el.

Anunțul vine la doar o lună după ce Dench a dezvăluit, printr-un mesaj distribuit pe Instagram și pe paginile de socializare ale lui Hinton, că a fost diagnosticată cu cancer la sân, arată ABC.

Wanda a explicat că inițial a avut o bronșită, iar medicii i-au recomandat să își facă și un CT pulmonar. În urma examenului s-a descoperit o masă neregulată în sânul ei, ceea ce s-a dovedit a fi un cancer.

„În 2022 am împlinit 65 de ani și m-am gândit că o să-mi fac ultima mamografie că nu o să mai trebuiască să mă mai gândesc la asta. Dar m-am înșelat”, a scris ea atunci.

Deși diagnosticul a șocat-o inițial, Dench a spus că a ajutat-o să lege prietenii cu „oameni minunați” pe tot parcursul tratamentului. De asemenea, ea i-a îndemnat și pe alții să prețuiască viața și să acorde prioritate controalelor medicale regulate.

CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ CASA DIN CÂMPULUNG MUSCEL ÎN CARE LOCUIEȘTE ELENA LASCONI? E LÂNGĂ PĂDURE ȘI ARE 98 MP

Cum s-au cunoscut cei doi

Prietenia dintre Dench și Hinton a început în 2016, după ce Hinton a primit un mesaj de Ziua Recunoștinței de la Dench. Mesajul nu era pentru el, ci era destinat familiei, însă ea i l-a trimis lui din greșeală, fără să știe cine este acesta.

După ce i-a spus Wandei că este vorba despre o greșeală, Jamal a întrebat-o dacă poate, totuși, să i se alăture la cină. „Desigur că poți. Asta fac bunicile… hrănesc pe toată lumea”, a răspuns ea.

Cei doi s-au împrietenit rapid și povestea lor a devenit ulterior virală. Cei doi au petrecut fiecare Zi a Recunoștinței împreună de atunci.

Prietenia lor a rezistat prin suișurile și coborâșurile vieții: în 2020, Dench a anunțat că soțul ei, Lonnie, a murit din cauza COVID-19.

În 2021, Netflix a anunțat că va realiza un film, „The Thanksgiving Text” (Mesajul de Ziua Recunoștinței, n. red.), despre legătura lor deosebită. Filmul va evidenția prietenia lor profundă, în ciuda diferențelor, dar și conexiunea puțin probabilă declanșată de un număr greșit, potrivit Netflix.

CITEȘTE ȘI: CATEGORIA DE PENSIONARI ROMÂNI CARE VOR PRIMI PENSII MĂRITE LA 2.240 LEI, DE LA 1 IANUARIE 2025