O bona a furat bijuterii in valoare de 25.000 de lei de la familia pentru care lucra
Florentina Radu era angajata ca bona la o familie din Bucuresti, de la care a furat mai multe bunuri. Observand lipsa lucrurilor din casa, proprietarii au instalat camere de filmat pentru a o supraveghea pe cea care trebuia sa aiba grija de copiii lor, astfel ca au aflat ca Florentina le subtiliza bijuteriile si alte bunuri. Imaginile au fost duse la Sectia 17 de politie, din Capitala, iar anchetatorii au recuperat patru din obiectele furate de tanara bona, toate in valoare de 1.000 de lei. Florentina este cercetata penal si risca inchisoare.