O bătrână, în vârstă de 94 de ani, a sunat la Poliție spunând că a fost victima unui jaf. Ce au descoperit, de fapt, oamenii legii când au ajuns la fața locului
O bătrână, în vârstă de 94 de ani, a sunat la Poliție spunând că a fost victima unui jaf. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au făcut o descoperire șocantă.
O bătrână din Lecco, Italia, a sunat la Poliție și le-a mărturisit oamenilor legii că ar fi fost victima unui jaf. De fapt… adevărul era altul! Femeia a rămas singură pe lume și avea nevoie să vorbească cu cineva, să o asculte. Singurătatea și-a spus cuvântul și suferea îngrozitor.
„Mă iertați, dar singura mea dorință era să vorbesc cu cineva. Nu îmi lipsește nimic, aveam nevoie de o persoană care să mă asculte. Trecem prin momente grele cu această pandemie, vizitatori nu pot să primesc, acest telefon era singura mea șansă”, a mărturisit îndurerată pensionara.
Impresionați de situația în care se afla bătrâna, polițiștii au stat de vorbă cu ea. Iar a doua zi s-au întors și i-au adus dulciurile ei preferate. Femeia s-a bucurat nespus, mai ales că nu mai are nicio rudă în viață.