O bătrână în vârstă de 116 ani a învins COVID-19. “A primit prima doză, dar nu și pe a doua”
O turcoaică în vârstă de 116 a câștigat lupta cu COVID-19. Fiul femeii a povestit că aceasta a primit prima doză de vaccin, însă nu a făcut-o și pe a doua. Din fericire, bătrâna a supraviețuit.
Ayşe Karatay a devenit una dintre cele mai în vârstă persoane care a învins COVID-19. Potrivit presei din Turcia, femeia este internată la Eskişehir. În primă fază, a fost spitalizată la Emirdag, unde a stat o săptămână la Terapie Intensivă.
Ulterior, bătrâna a fost transferată la Eskişehir și după încă două săptămâni la Terapie Intensivă a câștigat lupta cu virusul. A fost mutată într-un salon normal și așteaptă să fie externată zilele următoare.
O bătrână în vârstă de 116 ani a învins COVID-19. “Cei vaccinați trec ușor peste boală”
“Mama a primit prima doză de Sinovac, nu a făcut-o şi pe a doua. Sunt foarte fericit că a trecut peste boală. Poate dacă făcea şi a doua doză de vaccin i-ar fi fost mai uşor. Eu am făcut ambele doze şi acum mă gândesc să o fac pe a treia. Vin mulţi prieteni din străinătate şi cei nevaccinaţi sunt la terapie intensivă. Cei vaccinaţi trec uşor peste boală”, a declarat Ibrahim Karatay, fiul în vârstă de 60 de ani al femeii.
Ayşe Karatay va mai rămâne câteva zile internată pentru a fi atent monitorizată, având în vedere vârsta sa înaintată. Femeia în vârstă de 116 ani are opt copii.