Tragedie în localitatea Zăpodeni, situată din județul Vaslui. O bătrână a pierit într-un incendiu nimicitor, iar flăcările uriașe i-au alarmat pe vecinii săi, care au sunat la numărul unic de urgență. Pompierii au reușit să stingă focul într-o oră și jumătate și au dezvăluit de la ce a pornit infernul în care femeia a ars de vie.
Vecinii au povestit autorităților că au văzut flăcările care au înghițit locuința bătrânei prea târziu. Trupul carbonicat a fost descoperit în camera în care dormea, iar pompierii bănuiesc că focul s-ar fi aprins din cauza unui mijloc de încălzire neasigurat corespunzător.
“Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip C1 (TIM) și echipaje specializate (1 ofiter si 11 subofițeri), pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Zăpodeni, comuna Zăpodeni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și într-o bucătărie”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, relatează jurnaliștii de la vremeanoua.ro.
Oficialul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a mai declarat următoarele: “În camera cuprinsă de flăcări a fost găsit trupul carbonizat al unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 76 ani. După o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 120 metri pătrati acoperis din tablă pe astereală din lemn, două uși, două ferestre, piese de mobilier, diverse textile. S-au degradat aproximativ 60 metri pătrați tencuială, o ușă, piese de mobilier si diverse textile. Au fost salvate două camere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un mijloc de încălzire neasigurat corespunzător”, conform sursei citate.