O autoutilitara plina cu butelii s-a ciocnit cu un tir. Trei persoane au fost ranite in urma impactului

De: Cancan
Publicat: 15/05/2012 | 00:00

Potrivit primelor informatii furnizate de politisti, accidentul a avut loc in localitatea bacauana Scorteni, din cauza neatentiei soferului de tir, care intr-o curba a patruns pe contrasens, iar masina s-a ciocnit frontal cu autoutilitara plina cu butelii. In urma impactului, ambii soferi, cat si un pasager aflat in autoutilitara cu butelii au ramas incarcerati in cabinele masinilor, fiind nevoie de interventia unui echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.

„Dintre cele trei victime, in starea cea mai grava este soferul autoutilitarei de transport butelii, un tanar in varsta de 22 de ani, din Bacau, care imediat dupa interventia echipajului de descarcerare a fost transportat la Spitalul Moinesti pentru acordarea de ingrijiri medicale. Din cercetarile desfasurate de politisti la fata locului reiese ca vinovat de producerea accidentului este soferul de tir, care a patruns pe contrasens si apoi a intrat in coliziune cu autoutilitara de transport butelii”, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Politiei Bacau, Narcisa Butnaru.

In urma accidentului, politistii bacauani au intocmit dosar penal pe numele soferului de tir, un tanar in varsta de 34 de ani, pentru vatamare corporala din culpa.