O artistă cunoscută în România a renunțat la cariera muzicală și a schimbat macazul! Acum este make-up artist funerar și câștigă bani frumoși: „E ușor după ce te obișnuiești”

Publicat: 22/10/2023 | 15:24

Una dintre cântărețele care a reușit să cucerească publicul din România a venit în fața fanilor cu un anunț neașteptat. Aceasta a dezvăluit că și-a pus cariera muzicală pe pauză și s-a îndreptat către un nou domeniu. Acum vedeta este make-up artist, însă unul funerar. Câți bani câștigă din noua profesie?

Maria Andria, căci despre ea este vorba, s-a făcut cunoscută publicului din România în urmă cu câțiva ani. Tânăra artista a reușit să îi cucerească pe români cu talentul său, dar și cu felul comic în care vorbește limba română. Iar acum a venit cu un anunț ce i-a lăsat pe mulți fără cuvinte. Aceasta și-a dezvăluit noua profesie și se artă cât se poate de încântată.

(CITEȘTE ȘI: O CÂNTĂREAȚĂ CELEBRĂ DIN ROMÂNIA A FĂCUT STOP CARDIO-RESPIRATOR. LOGODNICUL EI E ÎN STARE DE ȘOC. „MAMA EI A LEȘINAT”)

Maria Andria, make-up artist funerar

Ultima perioadă a fost destul de grea pentru Maria Andria. Aceasta a fost la un pas de moarte, după ce și-a făcut o intervenție estetică și a intrat în stop cardio-respirator. Din fericire, vedeta a reușit să scape de probleme și a decis să își schimbe și profesia.

Consultându-se cu un prieten care deja face asta, dar și cu familia, Maria Andria a decis să își încerce norocul într-un nou domeniu. Așa că a făcut cursurile necesare, iar acum este make-up artist funerar. Deși această meserie ar speria pe multă lume, se pare că lucrurile stau diferit pentru fosta cântăreață.

Maria Andria a mărturisit că noua ocupație îi este pe plac, chiar dacă începutul a fost greu. Inițial, tânăra a avut câteva rețineri, însă acum s-a obișnuit cu situația și chiar a început să îi placă. Blondina deja plănuiește să se extindă și își dorește să își deschidă și o firmă de pompe funebre.

Vedeta se află încă la început de drum în noul domeniu pe care l-a ales, însă deja a avut primii clienți. Aceasta a mai mărturisit în prima lună de activitate a reușit totuși să facă bani frumoși, câștigând 3.000 de euro.

„Este adevărată chestia asta. Eu, acum câțiva ani, am terminat cosmetica. Am un prieten care a făcut niște cursuri de așa ceva. Am văzut că scoate bani din asta și am vorbit cu familia mea și mi-au zis să încerc. Am făcut cursurile.

La început a fost greu, să vezi multe persoane decedate, îți e și milă să îi vezi așa frumos, e greu. Însă, e ușor după ce te obișnuiești. La început începi pe păpuși, la școală. Sunt cursuri speciale. Sunt produse scumpe pe care le folosești pentru acest lucru.

Am avut și primii clienți. M-am gândit să îmi deschid și firma de pompe funebre. Luna trecută, noaptea costa mult mai mult acest tip de machiaj, am câștigat 3.000 de euro”, a declarat Maria Andria, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

(VEZI ȘI: BAT CLOPOTELE DE NUNTĂ PENTRU O CUNOSCUTĂ CÂNTĂREAȚA! LOCUL SPECIAL ÎN CARE VA AVEA LOC MARELE EVENIMENT)