O americancă stabilită în România nu vrea să se mai întoarcă în SUA. De ce e mai bine la noi în țară: „Mă simt în siguranță”
O femeie din Statele Unite ale Americii s-a mutat împreună cu soțul ei în România, unde au pornit totul de la zero. Aceasta a vorbit, într-un clip devenit viral pe TikTok, despre viața pe meleagurile noastre și diferențele dintre țara noastră și cea de peste Ocean. Americanca și-a spus pe șleau părerea despre avantajele de a locui aici. Pentru mulți ar putea părea banale!
O americancă și soțul ei s-au mutat în România și au văzut cu ochii lor cum e viața pe meleagurile noastre. Aceasta a vorbit pe șleau despre avantajele și dezavantajele de a locui în țara noastră și-n America. Femeia spune că în SUA este mult mai greu să călătorești, distanțele fiind mari și zborurile obositoare.
Ea crede că doar 40% dintre americani au pașaport, pentru că nu obișnuiesc să meargă în diverse călătorii precum românii. În țara noastră, lucrurile sunt mult mai simple. Românii au acces ușor la alte țări din Uniunea Europeană, pe care pot vizita când doresc.
CITEȘTE ȘI: Locul de poveste din România de care turiștii străini sunt fermecați. Este la doar 4 ore de București
„Locuiesc în prezent în România cu soțul meu român-american și iată avantajele și dezavantajele de a locui aici în comparație cu Statele Unite ale Americii. Primul lucru care îmi vine în minte, știu că poate părea o prostie, dar este distanța. În America durează aproximativ șase ore pentru a zbura între New York și California și există patru fusuri orare diferite în Statele Unite continentale. Cred că aproximativ 40% dintre americani au pașaport și au călătorit în străinătate, aici în România, o țară semnificativ mai mică, Uniunea Europeana, Schengen, mult mai ușor experimentați alte culturi”, a spus femeia, într-un clip postat pe internet.
CITEȘTE ȘI: Stațiunea unică din România în care te simți ca în Japonia. Este la doar 161 kilometri de București
Ce avantaje ar avea România față de SUA
Un alt lucru bun pe care femeia îl consideră la români este faptul că aceștia știu mai multe limbi străine față de majoritatea americanilor, care știu doar engleză. Siguranța este un alt lucru important la noi în țară. Asta pentru că-n SUA sunt legi foarte liberale, iar atacurile cu arme sunt frecvente.
„În Statele Unite, majoritatea oamenilor care vorbesc engleză, vorbesc doar engleză. Oamenii care vorbesc o a doua limba străină, deseori tind să fie copiii imigranților. Suntem aici în România, iar oamenii vorbesc română, engleză, unii franceză sau germană, italiană, spaniolă. Cred că acest lucru este fantastic.
Un lucru imens este și siguranța în Statele Unite pentru că avem al doilea amendament, există legi foarte liberale în anumite state și avem atacuri cu arme în școli și în alte locuri mult prea frecvent. Aici în România, nu există. Este incredibil, mă simt foarte în siguranță în mulțimi și în public.
În Statele Unite în ceea ce privește mâncarea, poate fi dificil să găsești ceva sănătos, alimente proaspete. Există lucruri care se numesc deșeuri alimentare și când găsești mâncare proaspătă este destul de scumpă. De asemenea, nu avem copaci fructiferi pe străzi. Pe de altă parte, aici în România, pot lua un măr sau o pară sau o smochină dintr-un copac de pe strada. Și cred că este absolut incredibil”, a continuat femeia.
O problemă în România ar fi faptul că mulți viitori studenți aleg să plece peste hotare, unde să studieze pe bani mulți, în loc să se înscrie la instituțiile de la noi. Spre exemplu, în America universitățile sunt foarte scumpe.
„În ceea ce privește educația, în Statele Unite avem niște colegii si universități excelente, dar plătim foarte mult pentru ele. Statele Unite au o criză a datoriilor studenților de aproximativ 1,6 trilioane de dolari. Aici în România, o țară mult mai mică cu mult mai puține opțiuni, studenții aleg sa meargă pentru studii in străinătate, dar costul este incomparabil”, a conchis americanca.