O ambulanță care transporta pacienți la dializă a fost lovită de o mașină. Cinci persoane rănite
Cinci persoane au fost rănite, luni, dintre care patru grav, în urma unui accident pe DN1C între localitățile Coplean și Cășeiu, județul Cluj, în care a fost implicată o ambulanță de transport pacienți la dializă, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, luni, că accidentul a avut drept cauză neasigurarea la efectuarea unui viraj.
”Pe DN1C între localitățile Coplean și Cășeiu a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate un autoturism și o ambulanță care transporta pacienți la dializă. Accidentul s-a produs din vina conducătorului auto care conducea autoturismul, stabilindu-se că acesta nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga și a intrat în coliziune cu ambulanța. În urma accidentului cinci persoane au fost rănite, mai grav patru persoane din ambulanță și mai ușor conducătorul auto vinovat de producerea accidentului”, a spus Morar.
Victimele au fost transportate la Spitalul Dej pentru acordarea de îngrijiri medicale.