O ambulanță a luat foc în curtea unui spital din Argeș!
O ambulanță a luat foc în curtea unității din Costești, județul Argeș, imediat după ce cadrele medicale s-au întors la sediu, după o solicitare. Nu au fost persoane rănite, deși a explodat și tubul de oxigen din interior.
Managerul ambulanței Argeș, Marian Hiro, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în noaptea de vineri spre sambătă, o ambulanță de la substația Costești a luat foc, imediat după ce cadrele medicale s-au întors de la solicitare.
“Este vorba despre o ambulanță veche, din 2007. După venirea de la solicitare, ambulanțierul a cuplat la sursa de 220 wolți, care are rolul de a menține acumulatorii aparaturii medicale. A fost un scurtcircuit și în nici 15 minute s-a inițiat focul și mașina a început să ardă. Colegii au încercat să stingă focul cu stingătoarele”, a declarat Marian Hiru.
Hiru a mai precizat că nimeni nu a fost rănit, deși și a explodat și un tub de oxigen.
Pagubele se ridică la peste 80.000 lei, însă atât autospeciala, cat și aparatura medicală erau asigurate.