O altă localitate din România, în carantină! Locuitorii sunt obligați să poarte mască
O altă localitate din România a intrat în carantină timp de 14 zile. Locuitorii sunt obligați să poarte mască.
Satul Greci, din comun Schitu, județul Olt, se află în carantină de ieri, pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii măsurii în funcție de cum evoluează pandemia.
Reprezentanții CJSU Olt au anunțat că locuitorii sunt obligați să poarte masca de protecție, iar adunările publice și private sunt interzise, scrie Antena 3.
Cine poate intra în localitate
În localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieşirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionării populaţiei.
Persoanele care nu locuiesc în satul pus în carantină, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor pot intra și ieși din satul carantinat.
Cei care desfășoară activități profesionale în afara zonei carantinate pot intra și ieși numai dacă prezintă o adeverință de la angajator, o legitimație de serviciu sau orice alt document care confirmă activitatea profesională.
De asemenea, au voie să intre sau să iasă din sat și persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Foto: pixabay.com