O altă ispită și-a luat adio de la Insula Iubirii, imediat după eliminarea Mariei Ilioiu. „Nu îmi prinde bine…”
Emisiunea fenomen Insula Iubirii vine cu noi surprize pentru telespectatori. După eliminarea Mariei Ilioiu, o altă ispită și-a luat adio de la show-ul filmat în Thailanda. Radu Vâlcan a făcut un anunț important, iar concurenții au decis cine să plece acasă!
Prezentatorul de la Insula Iubirii a anunțat, în ediția trecută, că una dintre ispitele show-ului vrea să părăsească emisiunea. Cecilia Boc este cea care nu s-a acomodat pe insula din Thailanda și a dorit să renunțe la competiție. Zis și făcut! Concurenții i-au împlinit dorința și au trimis-o acasă, la scurt timp după plecarea Mariei Ilioiu. (VEZI AICI MOTIVUL PLECĂRII ISPITEI MARIA DE LA INSULA IUBIRII)
„Astăzi va avea loc o eliminare, adică una dintre ispite va părăsi insula, una dintre ispite care nu s-a adaptat foarte bine aici, care nu a reușit să lege vreo interacțiune măcar cu unul dintre voi. Va trebui să luați o decizie foarte importantă”, anunța Radu Vâlcan. Apoi, concurenții și-au ales ispitele alături de care au ieșit la întâlnire.
După ce concurenta și-a exprimat decizia de a părăsi emisiunea, băieții au avut în vedere dorința ei. „I-am spus lui Iulian că vreau să merg acasă. El mi-a spus că știu și restul băieții și o să îmi respecte decizia. E o stare care simt că nu îmi prinde bine. E un dor de casă, e și chestia asta că văd camerele tot timpul. Nu sunt obișnuită.”, a spus Cecilia, în timpul emisiunii. Colegele ei de competiție au izbucnit în lacrimi, atunci când au aflat că tânăra este cea eliminată.
Cine este Cecilia Bob de la Insula Iubirii
Cecilia Bob este din Cluj, însă o bună vreme a locuit în Tenerife. Are 27 de ani și este dansatoare la bară. Dar pe lângă această ocupație, tânăra este și instructor de pilates, videograf și tatuator în Tenerife. Provine dintr-o familie de artiști, însă, singurul ei ghinion, până acum, a fost în dragoste. Tocmai de asta a mers la Insula Iubirii, de două ori. Se pare că norocul nu i-a surâs nici pe insula din Thailanda, căci nu s-a putut integra în acest sezon și a dorit să părăsească show-ul. Atunci când a pășit în cadrul acestei emisiuni, Cecilia era sigură că formatul îi vine mănușă. Ei bine, iată că lucrurile n-au stat chiar așa, iar tânăra s-a convins de acest lucru, după câteva ediții ale sezonului 8.