După incendiile puternicie, un alt eveniment nefericit a avut loc în Grecia. Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit, duminică după-amiază, în timpul unei operaţiuni în insula Zakynthos.
Un avion de tip Pezetel, ce se afla într-o operaţiune de stingere a unui mic focar izbucnit în insula Zakynthos, la vest de Grecia continentală, s-a prăbuşit dintr-o cauză care nu a fost încă stabilită. Din fericire, pilotul a supraviețuit și a scăpat nevătămat, relatează France Presse. (CITEȘTE ȘI: POVESTEA REALĂ A UNUI ROMÂN ÎNTORS DIN GRECIA. CE I S-A ÎNTÂMPLAT LA VAMĂ, DE NECREZUT.)
Ultimele zile au fost de coșmar pentru Grecia, unde din cauza temperaturilor extrem de ridicate, un val de căldură fără precedent în peste trei decenii a declanşat incendii simultane în toată ţara, potrivit Reuters.
Insula Evia a fost devastată de incendii. Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, lăsându-şi agoniseala de o viaţă pradă focului, în timp ce flăcările s-au răspândit în mai multe direcţii pentru a şasea zi consecutiv.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a deplâns sâmbătă o “vară de coşmar” şi a promis că guvernul său va rămâne în prima linie pentru a apăra vieţile oamenilor.
Grecia şi-a mobilizat armata în sprijinul pompierilor şi mai multe ţări au oferit asistenţă, între care Franţa, Egipt, Elveţia, România şi Spania.
(VEZI ȘI: DOUĂ INSULE DIN GRECIA, ÎN LOCKDOWN! CE RESTRICȚII SE IMPUN)
Sursa foto: Profimedia