O adolescentă româncă s-a aruncat de la etajul 2 al locuinţei sale din Italia! De ce a recurs la acest gest fata de 14 ani
Adolescenta s-a aruncat pur şi simplu de la etajul 2 al casei în care locuia cu părinţii săi în centrul localităţii şi doar o minune a făcut să nu-şi piardă viaţa. Echipajele medicale, sosite de urgenţă la faţa locului, au fost chemate de mama fetei şi au reuşit să o stabilizeze pe adolescentă, care era conştientă la sosirea medicilor, potrivit stirilekanald.ro. După ce a fost transportată la spital şi internată la terapie intensivă, fata care a suferit câteva fracturi care nu-i pun viaţa în pericol, le-a povestit medicilor şi carabinierilor motivul pentru care a recurs la acest gest dramatic.
Minora le-a spus oamenilor legii că era sătulă de scandalurile din casă, provocate de certurile dintre tatăl şi mama sa şi că această tensiune a împins-o să recurgă la un gest necugetat. Carabinierii au deschis anchetă în acest caz pentru a stabili dacă au existat şi alte motive pentru care adolescenta s-a hotărât să se sinucidă.