Jane Fonda, una dintre cele mai celebre actriţe de la Hollywood, s-a operat de cancer. Vedeta le-a transmis fanilor că se simte bine, dar că s-ar fi aşteptat să se vindece în totalitate până când apare în public, lucru care nu s-a întâmplat.
„Simt nevoia să explic ce este cu bandajul de pe buză. Am avut o tumoră canceroasă îndepărtată cu succes pe cale chirurgicală. Am crezut că mă voi vindeca în totalitate până când voi apărea în public, dar nu a fost aşa. Sunt sănătoasă, nu vă îngrijoraţi. Vreau doar să vă explic ce s-a întâmplat. Nu sunt genul de persoană care se sperie uşor şi simte că îi cade în cap cerul. Ce este o buză”, a scris Jane Fonda pe Instagram.
În vârstă de 80 de ani, Jane Fonda a obţinut de-a lungul carierei două premii Oscar, două premii BAFTA, multe alte distincţii şi multe alte nominalizări la Oscar, la Globul de Aur şi la BAFTA. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?” (1969), pentru care a primit nominalizări la Oscar, la Globul de Aur şi la BAFTA pentru cea mai bună actriţă, „Klute” (1971), pentru care a primit Oscarul, „Coming home” (1979), ce i-a adus un nou Oscar. Jane Fonda a fost căsătorită de trei ori şi are trei copii.