Recent, un nou film românesc a avut premiera. Este vorba despre filmul „Klaus & Barroso”, care îi are în rolurile principale pe Adrian Nicolae și Micutzu. Alături de cei doi au jucat și alte nume mari din cinematografia românească, printre care și actrița Victoria Răileanu. Aceasta a vorbit despre experiența din cadrul filmărilor, dar și despre colegii ei de platou. Printre altele, a mărturisit că la început i-a fost teamă de colegul ei, Micutzu. Ce o înspăimânta pe actriță și cum a reacționat comediantul când a aflat că insuflă teamă?
Victoria Răileanu face parte din distribuția filmului „Klaus & Barroso”, iar recent a vorbit despre experiența de pe platourile de filmare. Aceasta a trebuit să joace alături de Micutzu, iar inițial acest lucru a înspăimântat-o. Blondina a declarat că atunci când a ajuns pe set i-a fost teamă de colegul său și l-a privit pe acesta cu reticență. Cum a reacționat comediantul când a auzit asta?
(CITEȘTE ȘI: ”ĂSTA E BLESTEMUL!” DIVORȚUL LUI BORDEA NU L-A LĂSAT RECE PE MICUTZU: A LĂSAT GLUMA DEOPARTE ȘI…)
Deși drumurile profesionale li s-au mai intersectat și până acum, Victoria Răileanu și Micutzu nu au avut timp să se cunoască prea bine. Iar acest fapt a făcut-o pe actriță să pășească temătoare pe platourile de filmare. Se pare că aceasta era înspăimântată de colegul său, care îi părea mult prea serios și rigid.
„Am jucat mult cu Micutzu. Personajul meu, Vera, nu prea are legătură cu subiectul filmului neapărat. Eu sunt un personaj care vine cu povestea lui, vin cu povestea mea, vin cu treaba mea acolo și fac tot ce pot să-mi duc scopul până la final.
Într-adevăr, am de jucat mai mult cu Cosmin, ceea ce m-a încântat atât de tare, pentru că eu am mai lucrat cu el acum mai mulți ani, când am fost într-un proiect împreună, și întotdeauna am avut un respect foarte mare pentru el și, în același timp, și o teamă de el, ceea ce i-am spus și recent. I-am spus că mi-a fost teamă de el la început”, a declarat Victoria Răileanu, potrivit ego.ro.
Atunci când a auzit că i-a insuflat teamă colegei de breaslă, Micutzu a rămas fără cuvinte. Acesta nu se aștepta să aibă acest efect asupra ei, însă se bucură că Victoria Răileanu și-a schimbat rapid părerea.
„Mi-a spus Victoria. Am rămas șocat, că eu am crezut că ne înțelegem foarte bine, dar ea, de fapt, era terifiată. Îmi pare rău. Probabil că mai sunt oameni, dar asta este. Să le fie frică. Dacă altfel nu există respect în țara asta, cu frică domnule”, a declarat Micutzu, în spirit de glumă.
De asemenea, Victoria Răileanu a mai mărturisit că impresia greșită de la început s-a risipit repede, căci de la primele interacțiuni a descoperit că Micutzu este un om cât se poate de blând, drăguț și generos.
„E ditamai omul, este așa de serios uneori și mi se părea că nu știam cum să-l iau, cum să vorbesc cu el și cum să-l abordez. Dar este un băiat atât de blând, de drăguț și de generos. Așa că ne-am înțeles super bine la filmări”, a mai spus Victoria Răileanu.