Nuntă mare în familia lui Nicu Gheară. Excentricul om de afaceri a fost socru mare la nunta fiului său, Cristi, cu Ana-Gabriela, fiica unui important om de afaceri din judeţul Constanţa, cu afaceri în domeniul transportului rutier.
Cei doi au avut ceremonia religioasă, sâmbătă, în Kitzbühel, un oraş din provincia Tirol, Austria, unde locuiesc de ani buni, după ce anul acesta, de Ziua Îndrăgostiţilor, s-au cununat civil, la Bucureşti. Mirii şi invitaţii s-au distrat până în zori la petrecerea care a avut loc la Grand Tirolia Kitzbühel, una dintre cele mai luxoase locaţii din zonă.
Fostul fotbalist este renumit pentru petrecerile grandioase pe care le dă în fiecare an şi la care invită o mulţime de vedete din ţară şi din străinătate. La fel a fost şi la nunta fiului său, care a fost organizată în cel mai mic detaliu şi la care au participat multe vedete autohtone, printre care Pepe, Raluca Bădulescu, Anda Adam, esteticianul Renert Gad şi nu în ultimul rând naşii Walter şi Raluca Zenga.
Mireasa ales o rochie tip prinţesă, cu pietre, punându-şi în evidenţă bustul generos, iar naşa a optat pentru o rochie din voal, de culoare nude.