Armin Nicoară și Claudia Puican sunt în culmea fericirii, de când au aflat că vor deveni pentru prima dată părinți! Cei doi artiști vor avea un băiețel, vestea cea mare fiind dată prin intermediul unei piese emoționante. Ce nume special au ales saxofonistul și cântăreața de muzică populară pentru fiul lor? Are o semnificație emoționantă!
Armin Nicoară și Claudia Puican se pregătesc să devină părinți pentru prima dată, urmând ca artista să-l aducă pe lume pe fiul lor peste aproximativ 3 luni. Cei doi au dat vestea cea mare, în urmă cu câteva zile, iar de ziua de naștere a solistei au ales să dezvăluie sexul bebelușului. Au ales un mod inedit, dar caracteristic lor, pentru a face acest lucru: o melodie!
Așadar, saxofonistul și cântăreața de muzică populară au anunțat că vor avea un băiețel. Mesajele frumoase și de felicitări au curs pe conturile lor de socializare, căci mulți s-au bucurat pentru minunea din viața lor. Armin a ținut să-i transmită câteva rânduri siropoase soției lui, chiar de ziua ei. Claudia s-a emoționat până la lacrimi atunci când a văzut postarea lui.
„La mulți ani, iubirea mea! Îți mulțumesc din toată inima că ești mereu alături de mine, sprijinul și lumina mea în fiecare zi. Te iubesc mai mult decât pot exprima și sunt recunoscător pentru tot ce trăim împreună.
În curând vom fi 3, iar gândul acesta mă face să fiu cel mai fericit om din lume. Abia aștept să pornim acest nou capitol alături de tine, femeia mea extraordinară, mama copilului nostru. Te iubesc enorm!”, i-a scris Armin Nicoară soției lui.
CITEȘTE ȘI: Claudia Puican a dezvăluit ce reguli i-a impus Armin Nicoară în timpul sarcinii + când va naște
Nu mai este niciun secret faptul că Armin și Claudia și-au dorit mult să aibă un copil. Așteptarea a fost destul de lungă, însă într-un final miracolul s-a înfăptuit. Saxofonistul a mers pe Muntele Athos și s-a rugat la icoana Sfântului Efrem pentru a-i da un copil. Se spune că icoana este făcătoare de minuni, așa că Armin și-a pus cea mai arzătoare dorință: să devină tată.
Iată că miracolul s-a înfăptuit, în cele din urmă, iar ca răsplată cei doi s-au gândit să-i pună numele Efrem băiețelului lor. Se pare că micuțul va avea două prenume, așa cum a dezvăluit artistul într-un live pe TikTok, însă momentan este clar că-l va chema Efrem. Este un nume de origine evreiască, ce înseamnă fertil, roditor și îmbelșugat.