Situație îngrijorătoare la nivel național, din ce în ce mai multe cadre medicale fiind infectate cu noul coronavirus. Și nu este vorba doar despre focarul de infecție de la Suceava, noile cazuri raportate fiind din București și Sfântu Gheorghe.
La spitalul ”Sfîntul Ioan” din București au fost testate pozitiv la noul coronavirus 9 cadre medicale de la Unitatea de Primir Urgențe, informează romaniatv.ro. Potrivit ultimelor date, este vorba despre cinci asistenţi, trei brancardieri şi un medic radiolog. Aceştia sunt asiptomatici şi, în prezent, se află în izolare la domiciliu. Pe de altă parte, 28 de cadre medicale care activează în secţia UPU a Spitalului Sf. Ioan au avut rezultate negative la testele pentru depistarea coronavirusului.
În momentul de față este în plină desfăşurare o anchetă epidemiologică, în acest spital, pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu acelea testate pozitiv la COVID-19.
(CITEȘTE ȘI: GESTUL INCREDIBIL FĂCUT DE ANDRA, ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS! A EMOȚIONAT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ)
4 cadre medicale infectate au fost depistate și la Spitalul din Sfântu Gheorghe, potrivit lui Andras Nagy Robert, directorul unității sanitare.
Una dintre acestea a fost izolată în cadrul secţiei, iar celelalte trei la domiciliu, urmând ca şi familiile lor să fie testate. Managerul a mai precizat că Secţia de Primiri Urgenţe a fost dezinfectată şi îşi continuă activitatea.
”A fost încheiat un contract cu o clinică medicală privată din Sfântu Gheorghe, acreditată pentru efectuarea testelor COVID, iar în prima jumătate a acestei luni vor fi testaţi toţi cei aproximativ 1.000 de angajaţi ai spitalului, începând cu cei aflaţi în „prima linie”, adică personalul de la UPU, Radiologie şi Boli Infecţioase”, a declarat directorul spitalului.
(VEZI ȘI AICI: ANCHETĂ EPIDEMOLOGICĂ LA AEROPORTUL DIN IAȘI: „DOI ANGAJAȚI AU CORONAVIRUS. DOAR DUMNEZEU NE-A AJUTAT SĂ NU NE INFECTĂM ÎNTR-O MĂSURĂ MAI MARE”)