Dupa ce viata lui a atarnat de un fir de ata, Leo de la Strehaia si-a schimbat complet modul de trai, dar si de gandire. Acum, barbatul se simte mult mai aproape de Dumnezeu si ii multumeste zilnic pentru ca l-a salvat in momentele cruciale.
In urma cu o luna, Leo de la Strehaia si-a vazut moartea cu ochii. Barbatul povesteste cum a simtit ca Dumnezeu l-a salvat in cea mai critica stare si ca, dupa ce si-a revenit, a inceput sa aiba o alta mentalitate. Greu de crezut, dar „Printul tiganilor” s-a apropiat foarte mult de Biserica.
Ingenunchiaza la Icoanele Facatoare de Minuni
Daca, pana acum, era un tip credincios, insa niciodata habotnic, de cand a trecut peste doua operatii la inima, Leo de la Strehaia si-a schimbat complet perceptia despre Divinitate.
„Mereu am fost un om cu frica de Dumnezeu, insa recunosc ca mergeam la Biserica doar cand aveam nevoie. Chiar de curand am recunoscut asta si in fata unui preot. Dar, crede-ma pe cuvant, de cand era sa mor pe masa de operatie si am simtit ca Dumnezeu a fost langa mine, incerc sa-I multumesc zilnic pentru asta. De cand m-am externat am mers la biserici, am stat de vorba cu preotii de acolo. Ba chiar, mi-am zis in sinea mea, ca de acum o sa cred mai mult in Cel de Sus”, ne-a declarat Leo. Barbatul s-a tinut de promisiunea facuta chiar pe masa de operatie si acum aproape in fiecare zi viziteaza un Lacas Sfant si ingenuncheaza in fata icoanelor facatoare de minuni.
CITESTE SI:
BREAKING NEWS! Leo de la Strehaia a facut infarct! Medicii de la Smurd au intervenit de urgenta
Si-a schimbat complet stilul de viata
Aceast infarct l-a facut pe Leo sa-si schimbe complet si stilul de viata. In afara faptului ca nu-si mai pierde noptile si se odihneste bine, s-a lasat de fumat si a renuntat si la mancarurile care nu sunt sanatoase pentru el. Barbatul tine un regim de viata echilibrat, bazat pe alimente sanatoase. „In spital simteam ca mancam laturi. Nu puteam sa ma obisnuiesc cu mancarea sanatoasa, dar acum chiar pot sa zic ca-mi place. Am renuntat la mancarea grasa, la carnea de porc si mai ales nu mai fumez. Pentru sanatatea mea fac orice”, a mai spus „Printul tiganilor”.
D.M.