„Nu știu ce zeamă o fi” Ce au pățit 7 copii după ce au intrat în piscina din Ștrandul Moghioroş din București
Părinții cărora programul nu le permite un concediu de câteva zile la mare – sau care au un buget limitat – se mulțumesc să meargă cu copiii la ștrand. Iar Capitala oferă astfel de zone unde cei mici – dar nu numai ei – ar trebui să guste, din plin, soarele și plăcerile acvatice.
Dar, așa cum se spune, socoteala de acasă nu se potrivește cu aceea din târg – în cazul de față ștrand – astfel că urmările sunt nu numai nefericite, ci și periculoase. Spre exemplu, un cunoscut ștrand din București, Moghioroș, a fost închis de inspectorii Direcției de Sănătate Publică, neregulie constatate fiind de natură a alarma serios pe toată lumea. 7 copii și 4 adulți au ajuns la spital după ce au acuzat stări de greață și amețeli, cauza fiiind vaporii de clor pe care i-au inhalat atunci când au intrat în piscină. Președintele ANPC spune că au fost înregistrate ”deficiențe multiple”, în ceea ce privește bazinele, suplimentar fiind constatate nereguli ”majore” și la restaurantul ștrandului.
“Nu ştiu ce apa e, ce zeama o fi. Am luat din toate cele trei bazine, deficiențele sunt multiple. Noi alegem să oprim activitatea prestării de servicii. Am reuşit să intrăm şi în restaurantul acestui operator economic, şi acolo sunt deficienţe, spunem noi, majore”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Starea pacienților este bună
Din fericire, cei 7 copii și 4 adulți care au ajuns pe mânile medicilor sunt în afara oricărui pericol, fiind internați pentru a fi ținuți sub supraveghere.
“Toţi conştienţi, cooperanţi, fără simptomatologie în momentul prezentării. După primele investigaţii, s-a propus internarea lor doar pentru supraveghere. Din cei şapte, şase au refuzat internarea, deci momentan sunt la domiciliu. Doar unul a rămas strict pentru supraveghere, pentru eventualitatea apariţiei unor ulterioare complicaţii”, a declarat dr. Răzvan Datu, Spitalul Grigore Alexandrescu, informează stirileprotv.ro.