Patrizia Paglieri a intrat in atenţia publicului după ce, în 2014, a devenit jurat la emisiunea ,,Masterchef’’ de la Pro Tv. Pasionată de arta culinară şi foarte exigantă atunci când vine vorba de gătit, fosta jurată debordează de bucurie şi fericire, iar ochii îi sclipesc atunci când vorbeşte despre fiul ei, Francesco.
Are un băiat, de care este tare mândră şi căreia îi dedică tot timpul său. ,,Mi-a fost greu, dar băiatul meu Francesco mi-a dat putere. L-am dorit foarte mult şi pentru asta mi-am neglijat complet viaţa personală. Dimineaţa îl duceam pe Francesco la grdiniţă sau la şcoală, apoi la prânz până seara eram la restaurant şi după ce terminam eram foarte obosită şi nu mai aveam putere să ies să cunosc alţi bărbaţi, eram mult prea obosită, însă nu regret deloc că am făcut aşa’’, a declarat Patrizia pentru revista CIAO!.
În viaţa personală a Patriziei există o persoană care îi este alături şi o susţine.,,Da, am pe cineva, însă suntem la început. Vom vedea ce o să fie pe parcurs. El nu este din Bucureşti , iar câteodată distanţa este o problemă. Este un băiat care munceşte foarte mult şi este foarte simpatic’’, a mai mărturisit vedeta.
Nu şi-a pierdut încrederea în căsătorie, şi îşi mai doreşte şi un copil, chiar dacă e mai riscant la vârsta ei: ,,Da, mai cred în căsătorie, însă sunt de părere că un act nu poate lega pentru totdeauna două persoane. Mi-aş mia dori şi un copil, însă la vârsta mea este foarte riscant’’.
Mai multe detalii găsiţi în revista CIAO!
Răzvan Sava