Nu scapam de nori si ploi in urmatoarele zece zile
INSTABILITATE. Incepand cu acest weekend, vremea se inrautateste in toata tara Alina Andrei, Adriana Popescu Meteorologii au anuntat ieri ca instabilitatea atmosferica si cantitatile mari de precipitatii se mentin si in urmatoarele zece zile. Aversele, descarcarile electrice si intensificarile vantului vor fi prezente, astazi, in Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei si in zona Carpatilor Orientali. „Cantitatea de precipitatii va atinge izolat 20-25 de litri pe metrul patrat. In rest, vremea va fi frumoasa, cu temperaturi de pana la 33 de grade Celsius in sudul Olteniei si Banat”, ne-a declarat Simona Andrei, meteorologul de serviciu. De vineri, insa, vremea instabila din estul tarii se muta in judetele din vest, iar pe parcursul weekendului va cuprinde toata tara. Potrivit meteorologilor, sunt asteptate furtuni, insotite de ploi torentiale si grindina, similare celor din zilele trecute.
Transporturile, perturbate de furtuni
Ploile torentiale de marti noaptea au dus la anularea unui tren personal pe ruta Constanta-Mangalia si a unui rapid, pe ruta Bucuresti Obor-Mangalia. Din cauza inundatiilor toate trenurile catre si dinspre Constanta au intarzieri. De asemenea, un avion cu 42 de pasageri, care venea de la Budapesta, nu a putut ateriza pe aeroportul „Mihail Kogalniceanu”, din Constanta, conform orarului, fiind nevoit sa faca o escala in Bulgaria.